• Despre Noi
  • Servicii
    • Transport de valori
    • Administrarea ATM-urilor
    • Procesare si depozitare
  • Soluții
    • CIT One Cash 24/7
  • De ce CIT ONE?
  • Cariere
Contact
  • Despre Noi
  • Servicii
    ▼
    • Transport de valori
    • Administrarea ATM-urilor
    • Procesare si depozitare
  • Soluții
    ▼
    • CIT One Cash 24/7
  • De ce CIT ONE?
  • Cariere
  • Contact

Politica Anticorupție a CIT One

Responsabilizarea angajaților trebuie să fie parte integrantă a modelului nostru de afaceri. Comportamentul și atitudinea noastră dictează felul în care suntem percepuți de clienții noștri, atât la nivel individual, cât și la nivel de organizație, care, din acest punct de vedere, este reflecția noastră, a angajaților săi.

Suntem peste 1700 de oameni, cu responsabilități, atribuții și moduri de gândire diferite, dar avem responsabilitatea comună de a garanta integritatea imaginii organizației în care lucrăm. De aceea, în cadrul CIT One, manifestăm toleranță zero în raport cu orice faptă de corupție.

1. Ce este corupția și cum o înțelegem în cadrul CIT One?

Corupția reprezintă un abuz, activ sau pasiv, direct sau indirect, comis de către un salariat/colaborator al CIT One în scopul obținerii de avantaje financiare sau alte foloase necuvenite (bunuri sau servicii) pentru sine sau pentru terțe părți aflate în legătură cu un salariat al CIT One.

Corupția vizează un ansamblu de activități sau acțiuni ilicite și imorale, realizate nu numai de persoane, ci și de diverse grupuri și organizații, publice sau private, în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale ori a unui statut social superior, prin utilizarea unor forme de abuz, constrângere, șantaj, înșelăciune, mituire, intimidare sau amenințare.

În cadrul CIT One, înțelegem prin corupție:

  • Fapta unui salariat sau a unui colaborator de a promite, a oferi sau a da, direct sau indirect, unei persoane cu atribuții decizionale, un avantaj material de orice natură, pentru sine sau pentru o altă persoană care ar putea oferi o facilitate, cu scopul ca această persoană să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act, încălcând astfel obligațiile sale de angajat;
  • Fapta unui salariat, colaborator sau asimilat de a solicita ori primi, direct sau prin intermediul altcuiva, un avantaj material nemeritat pentru sine sau pentru o altă persoană, sau de a accepta promisiunea unui asemenea avantaj, cu scopul ca această persoană să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act, încălcând astfel obligațiile sale de angajat.

2. De ce este necesară Politica Anticorupție

Politica Anticorupție este necesară pentru ca noi toți, angajații organizației, să înțelegem în același fel premisele comportamentului de afaceri bazat pe integritate, transparență și onestitate, dar și să avem aceeași atitudine proactivă în combaterea fenomenelor de corupție.

Trebuie să manifestăm toleranță zero față de orice fenomen de corupție, deoarece faptele unui singur angajat pot afecta reputația organizației și soliditatea tuturor afacerilor derulate de către CIT One.

Noi suntem și reprezentăm CIT One în fața clienților, a furnizorilor sau a oricărei alte persoane cu care intrăm în contact. De aceea, trebuie să avem standarde înalte de integritate și profesionalism și să adoptăm un comportament respectuos, onest și deschis în tot ceea ce întreprindem, indiferent de circumstanțe, chiar dacă prin acest comportament riscăm să pierdem o oportunitate de afaceri sau să afectăm reputația organizației noastre.

CIT One și-a luat angajamentul de a respecta legislația națională și internațională în ceea ce privește combaterea fenomenului de corupție. Regulile și principiile menționate în cadrul nostru legislativ sunt valabile pentru oricare dintre noi: angajat, colaborator, furnizor, reprezentant legal sau persoană care lucrează în favoarea organizației.

Niciunul dintre noi nu solicită și nu oferă mită sau alte avantaje materiale de orice natură. Ne așteptăm să fim tratați în același mod de colaboratorii și partenerii noștri de afaceri.

Este mult mai important să respectăm regulile și principiile cuprinse în acest document decât să dezvoltăm noi oportunități de afaceri sau să încheiem relații de afaceri cu clienți existenți sau potențiali cu orice preț. De aceea, niciun angajat, colaborator sau partener al Societății nu poate fi sancționat, penalizat sau avertizat pentru respectarea considerentelor etice ale Politicii Anticorupție a CIT One.

3. Procesul de achiziții

Orice proces de achiziții se desfășoară centralizat, în conformitate cu procedurile interne ale CIT One privind administrarea internă și derularea contractelor.

Vom descalifica imediat și vom restricționa definitiv accesul la noi procese de achiziții oricărui furnizor care încearcă să corupă un salariat sau o persoană cu funcție de conducere din cadrul CIT One, în vederea influențării unui proces de licitație sau atribuire.

În plus, încurajăm toți furnizorii să raporteze orice solicitare de foloase necuvenite venită din partea unui salariat, colaborator sau a unei persoane cu funcție de conducere în cadrul CIT One, având ca obiectiv vicierea sau alterarea unui proces de licitație sau atribuire. Reclamațiile de acest tip sunt centralizate la adresa de e-mail: citone.whistleblower@citone.ro.

4. Politica organizației de donații și sponsorizări

Înțelegem nevoia de dezvoltare a societății și ne dorim să jucăm un rol activ în dezvoltarea societății românești, prin implicarea în acțiuni cu impact cultural, social și educațional.

CIT One poate susține anual, în funcție de rezultatele financiare, instituții publice, culturale și educaționale prin sponsorizări. Pentru că reputația și integritatea organizației sunt prioritare, sponsorizăm exclusiv entități cu reputație impecabilă, care nu afectează imaginea sau stabilitatea financiară a CIT One.

CIT One nu este o organizație politică. Prin urmare, nu sponsorizăm și nu oferim donații, direct sau indirect, partidelor sau organizațiilor politice și nu susținem nicio campanie politică.

Toate donațiile și sponsorizările sunt realizate exclusiv prin transfer bancar și sunt înregistrate corespunzător în evidențele contabile ale părților implicate. CIT One își rezervă dreptul de a solicita rambursarea sumelor donate sau sponsorizate în cazul utilizării neconforme a acestora.

5. Ajută-ne să identificăm rapid orice formă de corupție!

Nu fi pasiv atunci când ești expus la o situație sau la o persoană care încalcă valorile, regulile sau principiile organizației noastre.

Informează-ne! Prin intermediul Politicii Whistleblower (C045), punem la dispoziție următoarele canale de raportare:

  • Telefon dedicat: +40 723 215 205
  • E-mail: citone.whistleblower@citone.ro

6. Cum sancționăm cazurile de corupție

Manifestăm toleranță zero față de faptele de corupție. Orice încălcare a prezentei politici sau a legislației aplicabile este considerată abatere gravă și poate conduce la încetarea definitivă a oricărei relații contractuale sau de colaborare cu CIT One.

7. Cum definim

Mita – orice formă de recompensă oferită cu intenția de a influența o persoană să acționeze în mod necinstit, ilegal sau să nu își îndeplinească atribuțiile.

Mita poate include plăți directe sau indirecte, servicii, cadouri excesive, donații caritabile, sponsorizări sau tratament preferențial. Plățile preferențiale sunt plăți minore efectuate pentru a accelera obținerea unui serviciu la care persoana are drept legal.

Corupție – abuz, activ sau pasiv, comis de un salariat al CIT One în scopul obținerii de avantaje necuvenite pentru sine sau pentru terți.

Salariat al CIT One – orice angajat al CIT One, indiferent de tipul contractului (contract de management, mandat, administrare), inclusiv angajați temporari sau colaboratori.

Partener/Colaborator al CIT One – orice persoană fizică sau juridică ce prestează activități pentru CIT One în baza unui contract comercial (de exemplu, furnizori de bunuri sau servicii).

C027.10-2025 – Politica Anticorupție în CIT One

Articole relevante

Termeni si Conditii

Citește acum

Extras din Procedura privind prevenirea si combaterea hartuirii

Citește acum

Politica de confidentialitate website

Citește acum

Politica generală SMC-SMSI CIT ONE

Citește acum
Linkuri Utile
  • Extras din politica anticoruptie
  • Politica Generala SMC-SMSI CIT One
  • Whistleblowing
  • Politică de confidențialitate
  • Politica anti-hărțuire
Companie
  • Despre Noi
  • De ce CIT ONE?
  • Cariere
  • Sesizări
Servicii și Soluții
  • Transport valori
  • Procesare Numerar
  • Servicii ATM
  • Cash 24/7
Contact
  • office@citone.ro
  • +40 217 965 892
  • Splaiul Independenței nr. 319L (Corp A1, etaj 1) Sector 6, Bucuresti, Romania, Cod Postal: 060044
  • @cit-one
Termeni și condiții Politică de utilizare cookie-uri

© 2025 CITONE Toate drepturile rezervate